Este una din rubricile noastre preferate. Are ca rol aducerea în prim-plan modele, simboluri ale societății noastre.

Am dedicat această rubrică Navigatorilor – Influenceri, medici, artiști, nutriționiști, autorități, reprezentanți ai unor parteneriate strategice și alte simboluri sociale, cu care vom comunica pe parcurs și vom adăuga video/text content. 

Am descoperit o carte veche, despre lume. Aici sunt trecute secrete despre comori, despre cum să fim mereu sănătoși, despre lucruri, oameni și locuri pe care puțini le cunosc. 

1) Copilăria e inima tuturor vârstelor. Lucian Blaga

2) Copilului poți să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puțin cei mari, tații și chiar mamele, își cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici și e prea devreme pentru ei să știe ceva. Ce idee tristă și nefericită! Și ce bine își dau seama copiii că părinții lor îi cred prea mici și prea neștiutori, când ei, în realitate, înțeleg totul. Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util. Dostoievski

3) Există întotdeauna în copilăria noastră un moment când uşa se deschide şi lasă să intre viitorul! Deepak Chopra

4) Un copil poate oricând să învețe un adult 3 lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește. Paulo Coelho

5) Copilăria este lumea miracolului și a magiei. Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare. Atunci cînd lumea îți dă senzație de deja vu, cînd ești rodat de existentă, devii adult. Eugen Ionescu

6) Copilăria este o lume aparte; pentru noi o lume ciudată, fantastică, ireală, pentru cei ce fac parte din ea dimpotrivă, una reală și plină de armonie. Eugen Herovanu

7) Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai. Henry Ward Beecher

8) Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată! Tom Stoppard

9) Copilăria este partea tangibilă din Paradis. Claudiu Ovidiu Tofeni

10) Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa. Horațiu Mălăele

sursa: loveisaname.com

Intamplarea 1: demult demult, pe când timpul se măsura doar privind cerul nopții înstelat și soarele și pe cand oamenii nu locuiau în blocuri înalte și străzi pavate, sau curent electric, trăia o comunitate fericită de oameni la marginea unui munte. Aceștia erau mulțumiți cu ce aveau și nimic nu le lipsea. Într-o dimineață, 2 copii se jucau la marginea pădurii de lângă munte. Au auzit un sunet diferit, care continua din ce în ce mai îndepărtat. Erau tare curioși ce se aude și au intrat în pădure. Mergând pe lângă copacii uriași, auzeau sunetul tot mai aproape. Peisajul era foarte frumos, iar copacii păreau nesfârșit de mari pentru niște copii. Sunetul s-a oprit deodată, iar copiii s-au oprit. Au văzut o peșteră în munte și s-au apropiat de ea. Părea că vine o rază de lumină din interior și au intrat. Au descoperit, cu uimire un sac vechi, din care ieșeau sclipiri și raze de lumina. Parcă era un sac cu stele de pe cer. Sacul era răsturnat după stânci. Copiii s-au apropiat și au atins sacul. Au luat cateva bijuterii de mare preț și o busolă din aur. Chiar atunci la intrarea în peșteră au apărut 3 oameni ciudați, îmbrăcați diferit și foarte urâți. O frică nemaitrăită i-a cuprins pe cei 2 copii. Au început să alerge, încercând să treacă de acei oameni, fioroși, care au strigat la ei. Imediat copiii au fost prinși, legați și duși pe o corabie, ancorată lângă stânci. Copiii se temeau foarte tare și își doreau să fie din nou acasă, la părinții lor și le părea foarte rău acum pentru că s-au îndepărtat de casa. 

După o vreme, corabia a pornit și copiii plângeau și priveau pădurea casei lor cum rămâne în urmă. Au fost răpiți de pirați. Copiii auziseră la părinți despre acești oameni, dar nu i-au mai văzut niciodată. 

Apoi, departe, pe mare copiii au fost puși la muncă grea, să spele puntea, să strângă plase de pescuit și alte treburi grele pentru ei. Pirații țipau și se purtau urât, iar copiii munceau și se rugau să îi ducă înapoi acasă. Zilele și nopțile treceau una după alta, pe mare. Au întâlnit și furtună și valuri mari, au ancorat și pe alte insule îndepărtate, au văzut cum pirații furau, jefuiau, ascundeau comori prin locuri doar de ei știute prin păduri, sau pe sub stânci. Anii au trecut, iar copiii au crescut și au fost obligați să devină pirați, să fure, să facă rău. Unul din cei 2 copii nu se putea adapta la această viața și într-o noapte, reuși să prindă un moment când pirații petreceau pe corabie. Nu știa exact dacă sunt în largul mării sau lângă vreun țărm. Auzi imediat apoi clopotele unei manastiri, semn că pământul este aproape și a hotărât să se arunce în mare. Degeaba a încercat să își convingă fratele mai mare să îl însoțească, pentru că acesta nu a vrut. S-au îmbrățișat și s-a aruncat în valuri. A inotat mult și greu pentru că erau curenți puternici, dar a ajuns la mal. A dormit pe nisip până dimineața și nici s-a trezit speriat când soarele îi ardea fața și s-a uitat în jur. Nici urmă de corabie la orizont, iar valurile mici veneau linistite pe nisip. A simțit o ușurare, dar se temea că va fi căutat de pirați și va fi pedepsit pentru că a contenit să fugă de la ei. Deodată a auzit din nou clopotele mănăstirii și a pornit din nou spre un sunet. Mergând spre acel sunet își aminti din nou de casă și de sunetul urmat de ei, care i-a făcut să se îndepărteze de cărarea din pădurea de acasă. Un sunet l-a răpit de acasă, iar acum un sunet l-a salvat de la pirații că l-au răpit. 

Ajuns la poarta mănăstirii, a intrat. Lumea a început să țipe și să se alarmeze, pentru că un pirat a intrat la ei. Locuitorii mănăstirii au fost jefuiți de pirați în trecut  și știau că nu se pot apăra singuri împotriva lor. Se simțea ca un lup privit cu frică de niște oi neajutorate la care a intrat. El nu voia să facă rău nimănui și încerca să îi calmeze, dar fără succes. Oamenii mănăstirii îl priveau îngroziți. Ajuns la Starețul mănăstirii i-a spus că vrea să rămână la ei și a cerut să fie primit. Nici starețul nu credea în el, dar a rămas. Treceau nopți, treceau zile, viața la mănăstire era foarte liniștită, dar nimeni nu voia să discute cu el. Toți îl ocoleau, pentru că îl vedeau ca pe un hoț, un răufăcător, un dușman, un pericol. Nimănui nu-i place să fie privit în acest fel și acum regretă și mai mult din cauza celor făcute în toți acești ani. Voia să plece de pe Insula călugărilor, dar aceștia aveau doar câteva bărci de pescuit mici, cu care nu te puteai îndepărta de mal. Acolo nu era bineprimit, ba chiar într-o noapte s-a trezit cu 2 localnici care au încercat să-l omoare, de frică să nu le facă vreun rău. Într-o noapte târzie, pe când luna domnea peste mare, a auzit mare zarvă la turnurile de strajă. A sărit din patul de scânduri și a privit spre mare. O corabie neagră a tras la țărm. 

Erau alți pirați, dar el îi mai văzuse. Nu se temea de ei, pentru că erau mai slabi decât el și fratele lui. Toată mănăstirea se pregătea de asediu. Aveau cateva obiecte de mare preț pe care le ascundeau într-un beci de care doar ei știau. Tremurau din nou ca atunci când el a ajuns la mănăstire. El stătea în umbra nopții, așteptând ca pirații să între în mănăstire. Avea armele la el, încă. Porțile au cedat, iar pirații au intrat, râzând amenințător și pregătiți de un nou jaf la mănăstire.

Din umbra nopții, cu o făclie scânteind într-o mână și sabia în cealaltă, și-a făcut apariția în fața piraților, în vreme ce călugării speriați priveau. Nu mai știau de cine să se teamă mai tare, dar au trecut în spatele lui. Căpetenia piraților îl recunoscu și a împietrit cu privirea. Nu se aștepta să descopere un pirat de care el se temea, într-o mănăstire, pe o insulă, în toiul nopții. Crezând totuși că va învinge, l-a provocat la luptă și a jurat că cel care va învinge va avea drept asupra mănăstirii și asupra insulei. După o luptă destul de grea, căpetenia piraților a pierdut, și exact ca în legea pădurii, toți pirații i s-au supus lui. Călugării i-au mulțumit și l-au numit frate al lor. A doua zi dimineață toți pirații au fost adunați în curtea mănăstirii și au fost puși să aleagă dacă pornesc pe mare alături de el, în încercarea de a ajunge din nou acasă, sau rămân la mănăstire. O parte au rămas, iar câțiva au pornit pe mare cu el. Jumătate pirat, jumătate călugăr, fiul cel mic a ajuns din nou acasă.

Mergând spre muntele unde era casa a descoperit locurile în care se jucau și începu să plângă de bucurie și emoție. Părinții l-au recunoscut și au strigăt de bucurie. Au ascultat toată povestea și au plâns pentru fratele lui care era înca undeva departe pe mare alături de pirați. 

Timpu a trecut, iar el mergea zilnic la peștera din care au fost răpiți în speranța că pirații vor reveni și își va revedea fratele. Exact așa s-a și întâmplat într-o zi cand a văzut în largul mării o corabie care se apropie. A recunoscut steagurile. Era corabia pe care se afla fratele lui. Pe șira spinării i-au trecut fiori reci. Nu știa dacă fratele lui mai trăiește, nu știa dacă acești pirați vin cu gânduri de a ascunde vreo comoară furată, sau de a le ataca satul.

Se pregătise mult pentru acest moment. A construit multe capcane și-a antrenat pirații care l-au urmat, dar și alți bărbați puternici din sătucul lor de munte. 

Toți s-au pregătit ani în șir pentru acest moment, dar nimeni nu aștepta această zi, în afară de el. Toți se temeau, dar el abia aștepta clipa aceasta. 

Pirații au ajuns și au tras cu săgeți cu foc către sat. Cateva case erau înghițite de flăcări și oamenii alergau în toate părțile. Momentul confruntării a fost dur și parcă nu se mai sfârșea. Fratele pirat îi ataca satul, iar fratele călugăr luptă să îl apere. Peste haos, fum, țipete și luptă, se așterne ușor o liniște surdă. Nimeni nu mai ataca, mulți erau răniți, iar mulți au pierit acolo. Dinspre munte, după ani și ani se aude din nou acel sunet. Frații s-au privit și au dat drumul armelor la pământ. Acel sunet  pe care nu și l-ar fi dorit să-l audă niciodată, se auzea din nou, a doua oară în viața lor. Acum, acest sunet pentru ei înseamnă acasă, înseamnă familie, dor și iubire pentru cei dragi. Le-au trebuit ani să înțeleagă, să învețe, să aprecieze, să respecte, să iubească. Le-au trebuit un sunet, o ispită, o tentație spre necunoscut, pentru a învăța cât de important este sa fii cu băgare de seamă în viață, că pericolele pot veni chiar și din sunete, imagini, lumini frumoase, iar dacă, pe drumul încurcat al vieții ai ocazia sa devii un om mai bun, mai înțelept, mai puternic, o poți face fără să faci rău celor din jur. 

S-au îmbrățișat și au mai călătorit o vreme pentru a aduna comori neștiute ascunse de pirați și a le împărți săracilor din lume.